Pe data de 4 noiembrie 2021 s-au împlinit 75 de ani de la intrarea în vigoare a actului constitutiv al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO).

Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) este o agenție specializată a Organizației Națiunilor Unite (ONU) care vizează promovarea păcii și securității mondiale prin cooperarea internațională în educație, științe și cultură. 

România s-a alăturat organizației la 27 iulie 1956. În prezent, UNESCO cuprinde 193 de state membre și 11 state asociate. Sediul se află în Paris, Franța.

Organizația își definește strategia și activitatea în baza a 17 obiective de dezvoltare durabilă cuprinse în Agenda 2030 a UNESCO.

În cei 65 de ani de când România a devenit membră a acestei prestigioase organizații internaționale, au fost incluse în listele UNESCO următoarele:

A. Pe Lista Patrimoniului Mondial, din România

Conform CONVENȚIEI pentru protejarea Patrimoniului cultural imaterial, adoptată în 2003, UNESCO a creat o platformă internaţională pentru asigurarea respectului reciproc pentru comunităţile păstrătoare de patrimoniu cultural viu şi pentru atragerea atenţiei asupra importanţei acestora.

B. Pe Lista Patrimoniului Imaterial mondial, din România

Mesajul organizației de pe pagina oficială a evenimentului aniversar este una extrem de concisă:

După 75 de ani, misiunea noastră este la fel de critică: lumea are nevoie de educație, știință, cultură și informație.
Lumea are nevoie … de umanitate.

www.bibliotecapatrimoniului.com recomandă tuturor

Să privim PATRIMONIUL CULTURAL ca o adevărată resursă şi nu ca o povară!

Publicitate